Cum previi recurența infecțiilor intime
Fiecare femeie se confruntă cu infecțiile fungice intime cel puțin o dată în viață. Vaginita este o inflamație a mucoasei zonei intime.

Autorul articolului:
Alison Kogoj - consilier licențiat în domeniul fertilității naturale cu o experiență de muncă vastă, terapeut sistemic-relațional, asistentă medicală și profesor
Blog

Inflamația organelor genitale externe feminine este denumită vulvită, iar inflamația oragnelor genitale externe, inclusiv a zonei intime - vulvovaginită. Infecția intimă este adesea însoțită de prurit, usturimi, secreții abundente de o consistență anormală. Cauzele vaginitei pot fi diferite, dar cele mai frecvente cauze includ: bacteriile, ciupercile, infecțiile parazitare, modificările hormonale și substanțele chimice. În cele ce urmează vom vorbi detaliat despre infecțiile fungice și bacteriene ale zonei intime.


Infecția fungică intimă

Una dintre cele mai frecvente cauze ale vaginitei cu care se confruntă mai mult de jumătate dintre femei de-a lungul vieții, este infecția cauzată de înmulțirea excesivă a ciupercilor (Candida albicans). O cantitate mică de ciuperci este prezentă în mod natural în zona intimă, însă, în condiții normale nu se înmulțește și nu provoacă probleme. Cu toate acestea, o serie de factori pot perturba microflora zonei intime, ceea ce contribuie la creșterea ciupercilor. Femeile însărcinate, femeile cu diabet, femeile aflate la menopauză, femeile cu imunitate scăzută, femeile tratate cu agenți chimioterapeutici și cu antibiotice și femeile care iau contraceptive hormonale sunt mai predispuse la proliferarea ciupercilor din zona intimă. Flora intimă naturală este, de asemenea, perturbată de utilizarea săpunurilor agresive, de expunerea la umiditate, de utilizarea tampoanelor și a unor absorbante de unică folosință.

Cele mai frecvente semne ale infecției fungice sunt iritarea la nivelul zonei intime și a zonei genitale externe, înroșirea și inflamarea zonei intime, cât și secrețiile brânzoase, de culoare albă, galbenă sau verzuie. Sunt frecvente mâncărimile și senzația de usturime care se agravează în momentul urinării și în timpul relațiilor intime. Pe organele genitale externe pot apărea răni.

Modul de tratare a infecțiilor fungice depinde de severitatea afecțiunii. 



Formele ușoare de infecție se tratează în 1-3 zile, dar în cazul infecțiilor severe, tratamentul durează între 10 și 14 zile sau chiar câteva luni. 



Infecțiile fungice se tratează cu antimicotice, de obicei sub formă de supozitoare și creme, disponibile în farmacie. În cazul terapiilor mai lungi, se administrează medicamente prescrise de medic. Infecțiile fungice nu trec de la sine niciodată și pot recidiva. În cazul în care infecțiile fungice sunt persistente și recurente - de patru ori pe an sau mai mult - trebuie tratat și partenerul.


Infecția bacteriană a zonei intime

Infecția bacteriană a zonei intime apare atunci când este perturbat echilibrul natural al bacteriilor din zona intimă și se înmulțesc bacteriile „rele”. Aciditatea zonei intime poate fi afectată din varii cauze, ceea ce contribuie la reducerea numărului de lactobacili, care mențin zona intimă sănătoasă, și la înmulțirea numărului de bacterii anaerobe care duc la simptome neplăcute.

Infecțiile bacteriene apar mai frecvent la femeile cu o viață intimă activă, în special la femeile care au mai mulți parteneri sau care utilizează un sterilet. Simptomele vaginozei bacteriene includ: pruritul, senzația de usturime și de durere în zona intimă, care se intensifică adesea în timpul relațiilor intime. Sunt prezente secreții cremoase, albicioase sau gri, cu un miros puternic și neplăcut (de regulă cu miros de pește). Mirosul neplăcut poate deveni și mai puternic după relația intimă sau după folosirea produselor de igienă pentru zona intimă, ambele favorizând creșterea rapidă a bacteriilor.

Infecțiile bacteriene trebuie neapărat tratate, în caz contrar, infecția se poate răspândi la ovare și uter, ceea ce poate duce ulterior la probleme de concepere, iar în cazul femeilor însărcinate infecția se poate răspândi la făt, ceea ce poate duce la infectarea uterului și la naștere prematură.



Vaginita bacteriană se tratează cu antibiotice, tratamentul durează între 5 și 7 zile în cazul infecțiilor ușoare și peste 10 zile în cazul infecțiilor severe.



În cazul apariției infecțiilor intime, femeile încearcă adesea să se trateze de sine stătător. Soluțiile naturiste sunt cu siguranță binevenite și necesare, dar în unele cazuri este obligatoriu și inevitabil controlul medical.


Infecția intimă și sfatul medicului

Să vedem care sunt cazurile în care este necesar să cerem sfatul medicului cu privire la infecțiile genitale, în loc să încercăm să le tratăm de sine stătător.

▫️ În cazul unei infecții bacteriene. Dacă infecția este într-adevăr cauzată de bacterii, medicul va prescrie un tratament cu antibiotice.
▫️ Dacă infecția nu se ameliorează după tratament. Dacă terapia nu aduce niciun rezultat sau dacă starea se agravează, sunt necesare investigații suplimentare (teste microbiologice).
▫️ Dacă observăm sau bănuim că și partenerul prezintă simptome de infecție, cum ar fi: înroșirea zonei intime, mâncărimi sau chiar secreții (trebuie menționat faptul că infecțiile la bărbați pot decurge fără simptome). Medicul vă va sfătui dacă este cazul ca ambii parteneri să se trateze și va prescrie un tratament corespunzător.
▫️ Dacă infecțiile intime apar de cel puțin 4 ori pe an. În acest caz medicul poate opta pentru teste detaliate (teste microbiologice) sau să prescrie un tratament de lungă durată.
▫️ Dacă infecția apare în timpul sarcinii. Toate infecțiile intime în perioada sarcinii trebuie tratate de către medic!

Infecția intimă este o problemă serioasă pentru femei, deoarece provoacă simptome neplăcute, cum ar fi: mâncărimi, usturime, miros neplăcut, dureri în timpul relațiilor intime. Femeile care se confruntă deseori cu infecțiile intime, spun că au tendința să evite socializarea, activitatea fizică și relațiile intime în perioada infecțiilor, deoarece infecțiile sunt însoțite de o stare generală de rău, de iritabilitate și de un sentiment de jenă. În cazul unor infecții intime frecvente, apare întrebarea: „Cum pot fi prevenite?”

O femeie care se confruntă frecvent cu infecțiile intime merită, cu siguranță, o abordare individuală, pentru a analiza cauzele și pentru a găsi împreună soluția potrivită. În continuare găsești 5 sfaturi pentru prevenirea infecțiilor intime recurente. Numeroase femei au urmat aceste sfaturi și funcționează!


5 sfaturi pentru prevenirea infecțiilor intime recurente


1. Menține o digestie sănătoasă

Dacă te confrunți deseori cu infecțiile intime, analizează-ți digestia: este regulată sau neregulată; suferi de constipație, de balonări și flatulență; ai diaree sau scaune anormale moi sau apoase? Digestia sau microbiota intestinală influențează flora zonei intime! Bacteriile patogene care se înmulțesc în intestin pot pătrunde în tractul urogenital, cauzând probleme - inclusiv infecții intime. 

O dietă sănătoasă și echilibrată este una dintre condițiile esențiale pentru prevenirea infecțiilor intime! Evită alimentele procesate, acizii grași trans-nesaturați, carbohidrații simpli, dulciurile, alcoolul și cofeina și asigură un aport suficient de grăsimi sănătoase, carbohidrați complecși, legume și fructe de sezon, ierburi, condimente și alimente fermentate. Consumă în mod regulat alimente alcaline: apă de cocos, curmale, stafide, spanac, usturoi, ceapă, ceai verde, frunze de păpădie, urzici, scorțișoară și ghimbir. Suplinește-ți dieta cu un probiotic de calitate. Exercițiile fizice regulate și încălzirea intestinului prin consumul băuturilor calde sau prin utilizarea termofoarelor te vor ajuta să-ți îmbunătățești digestia.


2. Nu mai folosi tampoane și absorbante de unică folosință

Infecția intimă este adesea cauzată sau agravată de utilizarea tampoanelor și a absorbantelor de unică folosință. Zona intimă este umedă iar în zona inghinală temperatura corpului este un pic mai ridicată, și când folosim absorbante din materiale sintetice, aerul nu mai circulă în zona intimă, ceea ce creează condiții ideale pentru înmulțirea ciupercilor patogene, care, pentru a se înmulți, au nevoie exact de acești doi factori: umiditate și temperaturi ridicate. 

Femeile care s-au confruntat cu infecțiile intime frecvente și care au înlocuit tampoanele și absorbantele sintetice cu produse din materiale naturale, cum ar fi: cupe menstruale, absorbante lavabile, chiloți menstruali, în 60-80% din cazuri susțin că infecțiile intime au dispărut.


3. Igiena intimă

Zona intimă se curăță singură, de aceea nu sunt necesare dușurile intime cu diferiți detergenți. Folosește un săpun delicat, special conceput pentru igiena organelor genitale externe. Săpunurile modifică pH-ul, ceea ce poate duce la dezvoltarea infecțiilor intime sau la agravarea simptomelor. 

Nu te rade în zona intimă deoarece pot apărea răni mici pe piele, care reprezintă un teren favorabil pentru ciuperci și bacterii. Părul pubian are un rol de protecție împotriva microorganismelor. După folosirea cremelor sau a supozitoarelor antifungice, spală bine zona intimă în fiecare zi cu apă călduță, pentru a îndepărta urmele rămase pe mucoasă sau pe piele, apoi șterge și usucă bine zona intimă. Optează pentru lenjeria de corp din bumbac.


4. Relații intime

Prima regulă în cazul infecțiilor intime recurente este să ai un singur partener! Schimbarea frecventă a partenerilor înseamnă schimbul unei mari varietăți de microorganisme, ceea ce crește șansele de a dezvolta infecții intime. Este bine să urinezi după fiecare relație intimă deoarece astfel vor fi eliminate mai rapid microorganismele din tractul urogenital. După aceea, spală zona intimă cu apă călduță, usuc-o bine și îmbracă lenjerie intimă curată, din bumbac.


5. Alege haine confortabile din materiale naturale

Poartă lenjerie intimă confortabilă, din bumbac. Evită chiloții tanga deoarece ar putea provoca micro răni în zona intimă sau iritații la nivelul mucoasei. Dacă porți chiloți de tip tanga, crește riscul ca bacteriile din intestin să infecteze mucoasa intimă. Înlocuiește pantalonii strâmți (blugii, colanții) cu pantaloni sau fuste largi din bumbac, deoarece acestea permit circulația aerului. Este benefic, de asemenea, să renunți la lenjeria intimă în timp ce dormi.

La final aș vrea să-ți mai ofer un sfat valoros: ține un calendar al ciclului menstrual și notează orice schimbare, inclusiv simptomele infecției intime. Astfel vei înțelege când apar cel mai des infecțiile sau când se agravează simptomele și vei putea lua măsuri preventive necesare, ceea ce este esențial.

Infecțiile intime pot fi prevenite și cu ajutorul culturilor probiotice Her Biotic, create special pentru femei, ținând cont de nevoile noastre. Produsul conține 6 tulpini selecționate cu grijă, care joacă un rol important în reglarea microbiotei intestinale. Aceste tulpini se regăsesc și în microbiota zonei intime, astfel încât capsulele Her Biotic asigură o digestie bună și o floră intestinală sănătoasă, contribuind semnificativ la prevenirea infecțiilor intime. Capsulele conțin și extract de merișor și D-Manoză, care ajută la prevenirea infecțiilor urinare.

Surse:
▫️ Gunter, J. (2019) The vagina bible. New York: Citadel press.
▫️ Hillgers, T.W. (2010) The NaPro Technology Revolution: Unleashing the Power in a Woman's Cycle. New York: Beaufort Books.
▫️ Leparski, S. (2019) The happy hormone guide. Bend: Blue Star Press.
▫️ Takač, I., Geršak, K. s sodelavci (2016) Ginekologija in perinatologija. Prva izdaja. Maribor: Medicinska fakulteta.

Recomandăm
background
34 reviews
Her Biotic
30 CAPSULE
În stoc

/ Suficient pentru 1 lună / 3.39 lei per zi

Her Biotic este un amestec unic conceput special pentru femei, pentru a le ajuta să depășească problemele de sănătate cu care se confruntă.

Her Biotic conține 6 tulpini selectate cu grijă pentru a oferi suport sănătății femeii și pentru a „alunga” neplăcerile legate de sănătatea intimă. Culturile probiotice regenerează garantat microflora intestinală și vaginală și are un efect antimicrobian.

Produsul se adresează atât fetelor tinere, cât și femeilor adulte.

De la 127,00 lei De la 101,60 lei Economisești 25,40 lei
Articole similare
8 alimente care ajută la reglarea hormonilor feminini
Hormonii sunt substanțele care îți dirijează sănătatea și bunăstarea. Atât timp cât hormonii sunt în echilibru și își înde...
IMPORTANȚA UNEI MICROBIOTE INTESTINALE SĂNĂTOASE ÎN TIMPUL SARCINII
Administrarea probioticelor în perioada sarcinii este sigură și chiar recomandată, datorită numeroaselor efecte pozitive.
Experiența clientelor noastre cu Her Biotic: 7 femei, 7 povești
V-ați aflat într-o situație în care simțiți că organismul vă trădează?Aveți probleme recurente cu infecțiile fungice și ba...